Lionel Messi a postat, marți, trei fotografii pe contul său de Facebook, în care arată că este nedespărțit de cel mai important trofeu al carierei sale, după victoria Argentinei în fața Franței din finala Campionatului Mondial de la Doha.
În fotografii, Messi este surprins dormind alături de trofeu.
„Bună ziua”, a scris fotbalistul în descrierea care însoțește imaginile.
Postarea a devenit rapid virală, iar în primele 30 de minute a adunat peste 5 milioane de aprecieri din partea fanilor.
Lionel Messi a ridicat duminică singurul trofeu major care lipsea din palmaresul său: Cupa Mondială. La a cincea sa participare la această competiţie, argentinianul şi-a îndeplinit în sfârşit visul, după care a scris pe reţelele de socializare ce simte. „Am visat asta de atâtea ori, am dorit atât de mult încât nu-mi vine să cred…”, a scris Messi pe Instagram.
„Mulţumesc mult familiei mele, tuturor celor care mă susţin şi, de asemenea, tuturor celor care au crezut în noi. Demonstrăm încă o dată că argentinienii, atunci când luptă împreună şi sunt uniţi, sunt capabili să realizeze ce şi-au propus. Meritul aparţine acestui grup, care este deasupra individualităţilor, este forţa tuturor care luptă pentru acelaşi vis care a fost şi visul tuturor argentinienilor… Am făcut-o!!!”, a adăugat el.
Argentina a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.
Messi, a devenit, duminică, primul fotbalist care câştigă de două ori „Balonul de Aur”, decernat celui mai bun jucător al Cupei Mondiale, după ce a condus echipa sa spre titlul mondial în Qatar, scrie g4media.ro Messi a mai obţinut „Balonul de Aur” în urmă cu opt ani, la ediţia din Brazilia (2014), când Argentina a pierdut finala cu Germania (0-1), după prelungiri.