Femeia a fost agresată și închisă într-un apartament
O minoră de 17 ani, ce se afla internată în Centrul rezidențial pentru copilul separat de părinți, ar fi amenințat și agresat educatoarea centrului, după care i-a sustras telefonul mobil. Ulterior, împreună cu alte două minore ar fi închis-o pe educatoare în apartament și au plecat.
„La data de 17 decembrie a.c., Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat de 43 de ani cu privire la faptul că vecina sa strigă la fereastră că două persoane i-ar fi sustras telefonul mobil.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului Investigații Criminale care, în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că la adresa respectivă funcționează Centrul rezidențial pentru copilul separat de părinți.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că o minoră de 17 ani, ce se afla internată în centrul respectiv ar fi amenințat și agresat educatoarea centrului, o femeie de 57 de ani, după care i-a sustras telefonul mobil. Ulterior, împreună cu alte două minore ar fi închis-o pe educatoare în apartament și au plecat”, potrivit IPJ Mehedinți.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsurile corespunzătoare.