Primăria Târgu-Jiu a obținut 1 milion de euro (5 milioane de lei) de la Fondul de Mediu pentru programul de modernizare a iluminatului public din municipiu.
Este vorba despre un proiect care prevede eficientizarea energetică a sistemului de iluminat, prevăzut cu lămpi cu led, și gestionarea inteligentă a acestuia în cele mai mari cartiere din Târgu-Jiu.
„Vor fi înlocuite 1.600 de corpuri de iluminat și console și vom elabora un sistem de telegestiune a rețelei care va permite controlul intensității luminii, a consumului de energie și obținerea de informații despre starea în care se află acest sistem în orice moment”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.
Municipiul Târgu-Jiu beneficiază, astfel, de trei surse de finanțare pentru modernizarea iluminatului public: fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, proiect prin care a fost modernizat iluminatul pe principalele bulevarde ale orașului, 5 milioane de lei din fondul de mediu pentru principalele cartiere ale municipiului și bugetul local, de unde vor fi alocate sumele necesare pentru a acoperi restul zonelor.
Iulia Popa