Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean
Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din comuna Brastavățu, ar fi fost înțepat cu un obiect ascuțit, în abdomen, de către concubina sa, o femeie în vârstă de 50 de ani.
„La data de 5 noiembrie 2022, în jurul orei 10:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost înțepat cu un obiect ascuțit în zona abdominală, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Brastavățu.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din comuna Brastavățu, ar fi fost înțepat cu un obiect ascuțit, în zona abdominală, de către o femeie, în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate.
Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, potrivit IPJ Olt.