sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Taxele şi impozitele locale, majorate cu 50%! Ciucă: ”E o decizie care a fost luată în coaliţie”

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, chestionat despre amendamentul depus de senatorii din coaliţie privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie,, relatează News.ro.

Şeful Executivului a mai spus că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că ar fi imposibil de realizat până la finalul anului 2022.

„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum. E o decizie care a fost luată în coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă, miercuri la Alba Iulia, întrebat despre amendamentul respectiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a precizat că senatorii social-democraţi şi liberali au depus un amendament la ordonanţa 16/2022, care prevede o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate.

„Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate”, a declarat Adrian Câciu.

Întrebat cu cât ar putea fi majorate impozitele, ministrul PSD a explicat că este neapărat nevoie ca acestea să fie crescute, findcă în grila aprobată în anul 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.

„Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri nu vor fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică”, a conchis ministrul Finanţelor.

Politica