Drumarii din centrul ţării au intervenit, de la primele ore ale zilei de marţi, pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului, circulaţia pentru acest tronson de drum desfăşurându-se, în prezent, în condiţii de iarnă.
Încă din cursul nopţii de luni spre marţi a început să ningă pe Transfăgărăşan, atât pe partea judeţului Sibiu, cât şi pe cea din judeţul Argeş.
„Colegii noştri au intervenit încă de la prima oră a dimineţii cu utilaje de deszăpezire. Se circulă pe acest sector de drum, dar în condiţii de iarnă”, a declarat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Tudor Duţu, potrivit Agerpres.
În aceste condiţii, şoferii sunt sfătuiţi să aibă maşinile pregătite pentru iarnă dacă aleg acest tronson de drum.