marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Secții noi la Spitalul de Urgență Craiova: „Un mare plus atât pentru pacienți, cât și pentru spital”

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova este în continuă dezvoltare, pentru a deservi nevoile pacienților din Oltenia și nu numai. Noi secții vor fi deschise, unele dintre ele neregăsindu-se în nici o altă unitate medicală de stat.

Veste importantă pentru toți locuitorii Olteniei. Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Bănie va avea noi secții, potrivit managerului instituției, dr. Eugen Georgescu. Este vorba despre două noi compartimente în cadrul Clinicii de Pediatrie: secţia de cardiologie pediatrică, care va avea 5 paturi, şi o secţie de gastroenterologie pentru copii, cu 10 paturi.

La momentul actual suntem în curs de avizare a noii structuri a spitalului care va curprinde 2 compartimente pe clinica de pediatrie 1, respectiv compartimentul de gastroenterologie pediatrică și compartimentul de cardiologie pediatrică, care sunt secții noi. Cardiologia pediatrică nu se găsește nicăieri în sistemul de stat și consider că este un mare plus atât pentru pacienți, cât și pentru spital”, a spus pentru Jurnalul Olteniei, dr. Eugen Georgescu, managerul SCJU Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Secţia de gastroenterologie pediatrică va fi coordonată de medicul Desdemona Stepan, în cadrul Clinicii de Pediatrie I, iar cardiologia pediatrică de dr. Maria Veronica.

Noutățile nu se încheie aici la SCJU Craiova unde, începând cu 1 septembrie, Clinica de Cardiologie Vasculară este funcțională.

De la 1 septembrie Clinica de Cardiologie Vasculară este funcțională. La momentul actual se desfășoară chirurgie vasculară, respectiv traumatisme pe vase mari, urgențe. Aproximativ într-o lună vor porni și operațiile pe chirurgie cardiacă, adică tot ceea ce înseamnă valve, anevrisme”, a mai adăugat managerul.

Clădirea clinicii de Oncologie, Dermatologie, Medicina Muncii și o parte din Radioterapie este în renovare și, potrivit managerul instituției, modificările care vor avea loc vor fi la standarde europene. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

La Oncologie este un nou șef de clinică, Michael Schenker. Clădirea unde se află clinica de Oncologie, Dermatologie, Medicina Muncii și o parte din Radioterapie sunt relocate în clădirea monobloc, iar acea clădire, cu sprijinul Consiliului Județean, este renovată complet la standarde europene. Practic, va fi o clădire nouă cu două lifturi exterioare, iar până la sfârșitul anului va fi finalizată și se vor putea reloca înapoi aceste clinici”, a menționat Eugen Georgescu.

Eugen Georgescu: „Pacientul ars este unul diferit față de restul pacienților”

Unitatea funcțională de arși din cadrul SCJU Craiova așteaptă ultimele avize pentru a deveni funcțională. Aici vor fi tratați pacienți cu arsuri de până la 30% din suprafața corpului.

La unitatea funcțională de arși au loc ultimele avizări odată cu cele două compartimente de structură, la Ministerul Sănătății. La acel moment, unitatea funcțională de arși va funcționa atât cu medici din ceea ce înseamnă chirurgie plastică, microchirurgie și microchirurgie reconstructivă și reparatorie, dar și cu medici din clinica de anestezie și terapie intensivă. Această unitate funcțională va fi un mare plus în ideea că pacientul ars este unul diferit față de restul pacienților. Arsura este cel mai mare traumatism asupra țesutului uman și este o poartă deschisă pentru tot felul de infecții și bacterii. Unitatea se adresează pacienților cu arsuri de până la 30% din suprafața corpului, deci nu este o unitate de mari arși. Are paturi de terapie intensivă intermediară. Ei trebuie să beneficieze de un management medical diferit, față de restul pacienților”, a mai precizat managerul SCJU Craiova, dr. Eugen Georgescu.

Politica