Salina Praid este, în continuare, închisă. Cel mai probabil, vizitele se vor relua de mâine.
La sfârșitul săptămânii trecute, galeria de acces, traversată de un izvor natural, s-a inundat din cauza unor defecțiuni la pompele care mențin nivelul apei.
Toți turiști au fost evacuați și aduși în siguranță la suprafață.
”În Salină a fost întreruptă și alimentarea cu apă a băilor și unităților economice-magazine, precum și internetul. Doi jandarmi de la Postul de Jandarmi Stațiune Balneoclimaterică Praid au coborât în Salină pentru a discuta cu turiștii. Din cauza defecțiunilor la o conductă de apă, accesul în Salina Praid a fost blocat pentru aproximativ o oră, la acest moment intervenindu-se pentru remedierea problemei”, au transmis autoritățile, la acea dată, potrivit Agerpres.