Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.
”Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale”, se arată în comunicatul primăriei.
Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:
1. Autoturism marca Ford, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.86.TAM, situat pe str. Nanterre, nr. 50;
2. Autoturism marca Mercedes-Benz, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.14.GST, situat pe str. Nanterre, nr. 56;
3. Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.68.ATH, situat pe Aleea Nicolae Iorga, bl. A. 47;
4. Autoturism marca Kia, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.10.AFI, situat pe str. Nicolae Titulescu, bl. A. 3;
5. Autoturism marca Daewoo Espero, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.09.GMD, situat pe str. Gral. Ștefan Fălcoianu, bl. O. 9;
6. Autoturism marca Chevrolet, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.08.URM, situat pe str. Gral. Mihail Cerchez, bl. A. 8;
7. Autoturism marca Peugeot, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.10.KVH, situat pe str.Gral. Ștefan Fălcoianu, bl. O. 9;
8. Autoturism marca Fiat, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.01.AYV, situat pe str. Frații Golești, nr. 11.