Cazurile de hepatită misterioasă la copii, detectate până acum în 35 de ţări, nu au legătură cu Covid-19 şi ar putea fi provocate de o combinare a două virusuri revenite în urma pandemiei, arată un studiu preliminar prezentat luni în Marea Britanie.
Cercetarea realizată de universităţile din Glasgow şi College London estimează că, din cauza crizei sanitare provocate de pandemia COVID-19, unii copii nu au mai fost expuşi timpuriu unor virusuri comune, printre care adenovirusul ce provoacă răceli şi probleme gastrointestinale şi aşa-numitul virus adenoasociat 2 (AAV2), care în mod normal necesită co-infecţia cu adenovirus sau cu alte virusuri pentru a se putea replica, notează AFP și EFE, citate de Agerpres.
”Când au fost ridicate restricţiile (anti-COVID-19), copiii au început să interacţioneze mai mult şi virusurile au început din nou să circule liber. Copiii s-au văzut astfel expuşi brusc, fără imunitate dobândită, unei întregi baterii de noi infecţii”, explică Judith Breuer, expertă în virusologie la Universitatea College London.
Expuşi fără imunitate în faţa acestor virusuri, este posibil ca minorii cu o anumită predispoziţie să dezvolte hepatită, potrivit autorilor studiului. Aceştia au constatat că ”hepatita infantilă acută fără viruşii hepatici de la A la E se asociază cu prezenţa unei infecţii cu AAV2, care ar putea reprezenta un patogen primar sau ar putea fi un biomarker util al unei infecţii recente cu HAdV (adenovirus uman) sau HHV6B (virus herpes uman 6)”.
Prin urmare, sunt necesare urgent studii mai ample pentru investigarea rolului AAV2 în cazurile de hepatită infantilă şi de asemenea trebuie să înţelegem mai bine circulaţia sezonieră a AAV2, un virus care de obicei nu este căutat la analizele de rutină, mai semnalează cercetătorii britanici. Ipoteza lor este că un vârf de infectare cu adenovirus ar putea coincide cu un vârf în expunerea la AAV2, ceea ce ar fi condus la o manifestare neobişnuită a hepatitei la copii mici.
Majoritatea celor 268 de copii confirmaţi cu această hepatită misterioasă în Marea Britanie aveau vârste sub 5 ani, iar aproximativ 40% dintre ei au necesitat internare la terapie intensivă. Cel puţin 1.000 de cazuri au fost raportate la nivel mondial.