Consiliul Județean (CJ) Dolj urmează să reabiliteze Școala Specială „Sfântul Vasile”. Consilierii vor vota în ședința de joi depunerea proiectului numit „Reabilitarea şi modernizarea clădirilor publice în care se află sediul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova”.
Investiția va depăși 18 milioane de lei, lucrările fiind realizate prin PNNR.
Printre lucrările care vor fi realizate se regăsesc reabilitarea termică, inclusiv a sistemelor de încălzire, sisteme alternative pentru producerea energiei electrice, dar și cele de climatizare.
„Ca urmare, ca sursă de finanțare pentru intervențiile necesare la aceste clădiri, a fost identificat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru consolidarea seismică și creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, respectiv: Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie; Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri; Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri; Sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald; Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente; Lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată; Lucrări de reabilitare a instalațiilor de fluide medicale (Instalații de oxigen); Lucrări de recompartimentări interioare în vederea organizării optime a fluxurilor și circuitelor medicale, doar pentru clădirile în care se desfășoară activități medicale”, se arată în proiectul CJ.
Suprafața totală a clădirilor care vor fi reabilitate în urma lucrărilor este de 7.298 metri pătrați.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova școlarizează copii cu deficiențe auditive și cu deficiențe senzoriale multiple și alte tipuri de deficiențe, din regiunea Olteniei. Instituția s-a înfiinţat în anul şcolar 1954/1955. În momentul înfiinţării se numea Şcoala Specială pentru Hipoacuzici din Craiova, fiind la vremea respectivă, singura şcoală pentru copii hipoacuzici din ţară.
Școala oferă servicii educaţionale elevilor înscrişi în clasele pregătitoare şi I – VIII, metodele şi programele fiind adaptate în funcţie de gradul şi tipul de deficienţă. Elevii beneficiază de săli de clasă, laboratoare și cabinete școlare, cabinete de specialitate pentru recuperarea și compensarea deficienței de auz și a deficiențelor asociate, sală de kinetoterapie.