vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

ANM: Ploi pe arii extinse, în Oltenia, în a doua parte a săptămânii

Valorile de temperatură vor scădea semnificativ în a doua parte a acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, şi va ploua pe arii extinse, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi săptămâna viitoare, însă temperaturile maxime nu vor mai depăşi 34 de grade.

În Oltenia, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în zilele de 4 şi 5 iunie, când media temperaturilor maxime va fi de 33…34 de grade. Ulterior temperatura va scădea, iar din 6 până în 12 iulie, media zilnică a maximelor va oscila între 26 şi 30 de grade. Pentru a doua decadă sunt estimate temperaturi maxime tot mai ridicate ce vor ajunge la o medie regională de 32…33 de grade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evoluţia temperaturilor minime va fi de scădere, de la o medie de 19 grade în primele 3 zile, la valori de 13…14 grade pentru 11 şi 12 iulie, apoi până la finalul intervalului se vor atinge 15…16 grade.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată mai ales în prima jumătatea a intervalului. Aversele vor fi pe arii mai extinse în perioada 5 – 8 iulie. În restul intervalului, probabilitatea pentru averse va fi redusă.

La munte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată la începutul intervalului când media maximelor va fi de 22…23 de grade, iar a minimelor de 13…14 grade. Perioada 7 – 12 iulie va fi răcoroasă, cu maxime termice în general de 13…18 grade şi minime în medie pentru întreaga zonă montană de numai 6…9 grade. Încălzirea uşoară estimată pentru finalul intervalului de prognoză va însemna o creştere a temperaturilor maxime, la valori în medie de 20 de grade, dar şi a minimelor ce se vor situa în jur de 10 grade.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până în 11 iulie, astfel că aversele vor fi însemnate cantitativ şi se vor semnala aproape zilnic. După acest intervalului, aversele se vor semnala pe arii mai restrânse.

Politica