luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Cadre medicale cercetate disciplinar din cauza unghiilor. „A fi medic înseamnă o viață fără manichiură colorată, unghii false”

18 cadre medicale de la Institutul Marius Nasta trebuie să dea explicații în comisia de disciplină, din cauza unghiilor lungi, date cu ojă sau cu gel. Este vorba despre asistente, infirmiere și doctorițe rezidente. Legislația le interzice să poarte unghii lungi, pentru că igiena mâinilor nu poate fi făcută corect în aceste condiții și favorizează răspândirea infecțiilor nosocomiale.

”Pe mine m-a surprins numărul mare de persoane care au fost depistate în urma controlului. Am mai avut astfel de controale, nu a fost un număr atât de mare”, a spus Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta.

În spitale trebuie făcute, periodic, controale pentru igiena mâinilor personalului medical. Măsura ajută la evitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Eu cred că regulile în momentul în care depui dosarul la medicină, trebuie să știi că a fi medic înseamnă o viață fără manichiură colorată, unghii false…„, a mai spus Beatrice Mahler.

”S-a demonstrat din studii că unghiile false întrețin aceste infecții într-o măsură mult mai mare, pentru că e greu să asiguri igiena, uneori chiar imposibil. Dacă sunt și unghii false, cu atât e mai greu”, a spus Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase.

Potrivit legislației în privința igienei mâinilor, personalului medical îi este interzisă purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii și, de asemenea, este interzisă purtarea unghiilor lungi, lăcuite sau artificiale.

În urma controlului, 10 doctorițe rezidente și 8 infirmiere și asistente vor fi cercetate în comisia de disciplină a spitalului.

”Conform legislației muncii, sancțiunile încep cu avertisment, sigur că nu ne dorim să pedepsim personalul medical, dar trebuie să atenționăm corect și coerent faptul că procedura în spital se respectă”, a declarat Beatrice Mahler.

Uneori, personalul medical încearcă să își ascundă unghiile purtând mănuși în permanență.

”Purtarea mănușii de protecție pentru a ascunde oja, unghiile lungi, unghiile false este contrar prevederilor procedurale și legislative. Dacă se poartă și nu este recomandat, cred că este doar o risipă„, a mai declarat Mahler.

În România, infecțiile nosocomiale sunt subraportate. Media la nivel european este 4%, iar în spitalele din noastre e 1%. Asta înseamnă că, pe hârtie, spitalele românești sunt foarte curate. Realitatea contrazice, însă, aceste date.

Foto: pixnio

Politica