sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Paul al României, prins în Franța! El este condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare

Fugarul Paul al României a fost prins luni în Franța, au declarat pentru G4Media surse judiciare. El fusese condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, dar a fugit din țară.

Paul Philippe al României a fost dat în urmărire internațională încă din decembrie 2020, după ce polițiștii care l-au căutat la domiciliul declarat în acte, din Sectorul 2 al Capitalei, nu l-au găsit pentru punerea în executare a condamnării din dosarul retrocedării Fermei Băneasa.

Potrivit site-ului Poliției Române, Paul al României este căutat pentru punerea în executare a unui mandat emis de Curtea de Apel Brașov, ca instanță de executare, de 3 ani si 4 luni inchisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Soția acestuia, prințesa Lia, le-a declarat polițiștilor că Paul ar fi plecat în Portugalia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în decembrie 2020 verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Paul al României – trei ani și patru luni.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Foto: Wikimedia Commons

Politica