miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Fetița legată cu lanțul de pat

O fetiță de 10 ani a fost legată cu lanțul de pat de propria bunică. Copila are dizabilități, iar bunica susține că a legat-o pentru că a plecat la cumpărături și nu a vrut că fata să iasă din casă.

Femeia a fost arestată la domiciliu. Fata și fratele ei, mai mare cu cinci ani, au ajuns în grija statului.

„La data de 13 mai a.c., ora 11:00, polițiștii Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca, în baza datelor și informațiilor obținute, împreună cu reprezentanții autorității locale, s-au deplasat în comuna Cerăt, la locuința unei femei de 53 de ani, bunica unei minore de 10 ani, căreia îi este și asistent personal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu ocazia verificării la domiciliu, în una dintre camere, a fost găsită minora de 10 ani, legată cu un lanț de piciorul stâng, asigurat cu un lacăt, lanț legat de piciorul patului.

În urma celor constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.

Minora de 10 ani și fratele acesteia de 15 ani au fost preluați de reprezentanții DGASPC Dolj, minora fiind în afara oricărui pericol.

Femeia a fost prezentată instanței de judecată care a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Dolj.

Politica