luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful Armatei Române le cere militarilor să accelereze procesele de instruire și dotare

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a declarat, joi, că, în contextul regional, România trebuie să rămână „un important furnizor de securitate şi stabilitate”, solicitând Forţelor Terestre să preia iniţiativa privind accelerarea dotării şi desfăşurării instruirii.

„Situaţia actuală de securitate este complexă, rezultat al agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. În acest context regional, România trebuie să rămână un important furnizor de securitate şi stabilitate atât din punct de vedere al capacităţilor defensive naţionale, cât şi în format Euro-Atlantic. Pe linie strict defensivă, este imperios necesară abordarea pregătirii pentru misiune într-o nouă mentalitate. Vă cer Forţelor Terestre să preluaţi iniţiativa pe toate liniile de efort care vă revin, în mod deosebit pe linia accelerării dotării şi desfăşurării instruirii, devansând prevederile din manual şi din planuri”, a afirmat Daniel Petrescu, la ceremonia militară de sărbătorire a Zilei Forţelor Terestre Române, informează agerpres.ro.

Totodată, el a solicitat îmbunătăţirea capacităţii de planificare, coordonare şi execuţie a unor cursuri de acţiune „care vor asigura victorii decisive în medii operaţionale din ce în ce mai complicate”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Conflictul militar din zona de proximitate a ţării noastre se dovedeşte un nedorit exemplu despre natura conflictului, dar, mai ales, despre modul de ducere a acţiunilor de luptă în mediile operaţionale actuale. Analizaţi cu mare atenţie ceea ce se întâmplă în zona de est a Europei, estimaţi potenţialele dezvoltări ale unui conflict militar având la bază exemplele reale din Ucraina şi adaptaţi-vă procedurile de lucru”, a spus Şeful Statului Major al Apărării.

Politica