Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, în special echipamente grele, a arătat Casa Albă într-un comunicat.
Această nouă tranşă de ajutor va conţine „echipamente foarte eficace pe care le-am mai livrat” Ucrainei, precum şi „noi capacităţi”, în special „sisteme de artilerie” şi „mijloace de transport blindate”, precizează executivul american.
Administraţia SUA a dat de asemenea undă verde transferului de elicoptere, relatează Agerpres.