Datele furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS) arată că în următoarele zile deasupra României concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, potrivit informaţiilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.
„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la nivelul României, circulaţia aerului se va realiza predominant dinspre vest – sud-vest spre est- nord-est. Temporar vântul va avea intensificări, astăzi la munte, precum şi în estul şi sud-estul teritoriului, iar vineri şi sâmbătă în majoritatea regiunilor”, precizează ANM într-o postare pe propria pagină de Facebook.
Va ploua în cursul zilei de joi dar şi pe parcursul nopţii local în vestul, sudul şi centrul ţării, iar în următoarele două zile în jumătatea de nord-vest a teritoriului. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de la poviţă sau ninsoare.