duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ministerul Educației vrea să renunțe la semestre sau trimestre și să le înlocuiască cu un model de 5 module de învățare

Prima zi de școală din viitorul an școlar ar putea începe pe 5 septembrie, iar ministerul Educației ar putea renunța la semestre și trimestre, acestea fiind înlocuite cu cinci module de învățare, acestea fiind doar câteva dintre propunerile discutate de minister, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanții elevilor și părinților, potrivit Edupedu.

Viitorul an școlar ar putea fi format din module, cinci la număr, iar noțiunea de semestre și trimestre ar dispărea.

O altă propunere este înlocuirea tezelor cu o evaluare periodică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Se merge pe vacanțele din octombrie și februarie, vor fi structurate pe module conform propunerilor de la CNPEE”, au mai spus sursele familiarizate cu discuția pentru sursa citată. O altă propunere discutată este ca noul an școlar să înceapă pe 5 septembrie, iar școala ar urma să se încheie pe 16 iunie, iar potrivit noii structuri elevi ar urma să aibă cinci vacanțe.

„În primul rând o vacanță la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii. În octombrie pentru toți elevii, subliniez, pentru că cei din învățământ primar și grădinița aveau, cei din gimnaziu și liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toți elevii și preșcolarii să aibă această vacanță la final de luna octombrie”, au mai spus sursele pentru sursa citată.

A doua vacanță să fie de sărbătorile de iarnă și să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie și să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanță de iarnă, iar o a treia ar urma să fie în luna februarie.

„A patra vacanță să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanță de aproape două săptămâni, care să includă și sărbătorile pascale ortodoxe și pe cele catolice. Și, de asemenea, să avem și o vacanță de vară care ar putea să înceapă pe data de 17 iunie și să se termine pe data de 4 septembrie”, mai arată sursa Edupedu.

Cum ar arăta viitorul an școlar

  • 5 septembrie – 21 octombrie – modul
  • 24-18 octombrie – vacanță de toamnă
  • 31 octombrie – 21 decembrie – modul
  • 22 decembrie – 6 ianuarie 2023 – vacanța de iarnă
  • 9 ianuarie – 3 februarie – modul
  • 6 februarie – 10 februarie – vacanță intersemestrială
  • 13 februarie – 6 aprilie – modul
  • 7 aprilie – 18 aprilie – vacanța de primăvară
  • 19 aprilie – 16 iunie – modul
  • 17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vară

Politica