sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Trei firme și 2 persoane fizice care alimentează financiar Rusia în perioada conflictului cu Ucraina, identificate în România

Trei firme și două persoane fizice au fost identificate în România ca având legături cu Kremlinul și prin urmare au activele înghețate, în conformitate cu sancțiunile decise de Uniunea Europeană. Premierul Nicolae Ciucă a precizat că instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul.

„Intră sub sancţiuni, pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Nicolae Ciucă, duminică seara, la Digi24.  

Întrebat dacă asta înseamnă că tot ce au ele în România este blocat în acest moment și nu mai pot face transferuri financiare, premierul a confirmat că „exact asta se întâmplă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform premierului, ministrul finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci entități au fost înghețate „imediat ce au fost identificate”.

Liderul PNL, fostul premier Florin Cîțu, declara săptămâna trecută că România trebuie neapărat să implementeze sancțiunile impuse Rusiei la nivel european, scrie digi24.ro Potrivit președintelui PNL, în țara noastră „sunt în jur de 600 companii cu acționari legați de Rusia, legați de oligarhi din jurul lui Putin”. 

Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și alte țări occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei. Chiar dacă Moscova și-a construit un mecanism defensiv pentru a-și proteja economia, aceste sancțiuni își fac deja simțit efectul și vor avea repercusiuni pe termen lung.

Vladimir Putin a declarat sâmbătă că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei sunt asemănătoare unei declaraţii de război. 

Politica