Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua vineri o vizită în România la invitatia presedintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Acesta va merge alături de șeful statului într-o vizită la Baza Militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, unde vor ajunge vineri dimineață cei 1.000 de soldați americani detașați de Washington din Germania pentru a consolida flancul estic al NATO ca răspuns la masarea trupelor ruse la graniță cu Ucraina.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), prima coloană de trailere cu tehnică militară americană a ajuns la Bucureşti în jurul orei 1,00, în noaptea de joi spre vineri. Primii soldați americani vor ajunge la destinație, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, vineri dimineață, scrie digi24.ro
Cele 16 camioane cu remorci în care sunt încărcate vehicule blindate au intrat în țară miercuri seară, prin punctul de frontieră Nădlac.
Statele Unite trimit în România o mie de militari, care până acum au fost staționați în Germania. Înaintea acestora, în țară ajung, în total, trei convoaie, formate din 48 de camioane în care se află vehiculele pe care trupele le vor folosi.
Detaşamentul american care va staţiona în ţara noastră va purta denumirea Task Force Cougar şi va fi constituit, în principal, din militari ai Batalionului 2 – Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker. În cadrul trupelor trimise în România se regăsesc militari specializați în artilerie, geniu și structuri de sprijin.