Marea Britanie a anunţat, luni, că ridică cerinţa de a se efectua un test COVID-19 pentru călătorii vaccinați care sosesc în Anglia. Până în prezent, cei imunizați erau obligați să rezerve în avans un test antigen sau PCR, care urma să fie efectuat imediat după intrarea în țară.
”Ceea ce facem este să arătăm că această ţară este deschisă pentru afaceri, deschisă pentru călători”, a declarat premierul Boris Johnson, confirmând această modificare ce înseamnă că persoanele care sosesc în Anglia nu mai trebuie să fie testate dacă au fost vaccinate cu două doze.
Până în prezent, călătorii complet vaccinaţi trebuiau să rezerve în avans un test (antigen sau PCR) pentru COVID-19, care urma să fie efectuat după sosire. Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să facă un test înainte de plecare, apoi două teste PCR după sosire şi trebuie să se izoleze timp de 10 zile.
Liderul conservator nu a precizat când va fi pusă în aplicare noua măsură, dar aceasta ar putea intra în vigoare înainte de vacanţa şcolară din februarie, ceea ce reprezintă o veste bună pentru sectorul turismului şi al transportului internaţional.
Una dintre cele mai îndoliate ţări din Europa din cauza coronavirusului, cu aproape 154.000 de decese, Marea Britanie a fost afectată de un val de cazuri atribuite variantei Omicron, care este acum în declin, scrie digi24.ro
Pornind de la această îmbunătăţire, premierul Boris Johnson a anunţat săptămâna trecută că ultimele restricţii rămase în Anglia vor fi ridicate. Începând de joi, măştile nu vor mai fi obligatorii din punct de vedere legal, dar sunt recomandate pentru locurile închise şi aglomerate şi au fost deja abandonate în şcoli. Nu va mai fi necesar un card de sănătate pentru accesul în cluburile de noapte şi la anumite adunări mari.
În Regatul Unit, fiecare naţiune îşi decide propria politică de sănătate. În Scoţia, cele mai multe restricţii au fost ridicate luni, permiţând redeschiderea discotecilor şi eliminarea limitei de trei familii pentru întâlnirile în interior.