duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ministerul Turismului: A început transmiterea acordurilor de plată pentru programul HoReCa

Acordurile de plată pentru programul HoReCa au început să se transmită de marţi, în cadrul aplicaţiei electronice de înscriere, iar plăţile vor fi efectuate în conturile beneficiarilor începând cu data de 20 decembrie, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pe pagina de Facebook.

„Începând de astăzi (marţi – n. r.), în cadrul aplicaţiei electronice de înscriere, se transmit acordurile de plată pentru programul HoReCa. Pentru creditele bugetare disponibile în acest moment, în valoare de 1 miliard de lei, s-a aplicat prorata în procent de 46,87% din sumele contractate”, se precizează în anunţ.

Reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului menţionează că plăţile vor fi efectuate în conturile beneficiarilor începând cu data de 20 decembrie 2021.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procedura de plată pentru beneficiarii măsurii HoReCa va începe în 14 decembrie, urmând ca în acest an să fie achitată suma de un miliard de lei către antreprenorii din sector, a anunţat pe 8 decembrie ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului nu reprezintă doar o denumire frumoasă. Avem măsuri concrete care pot şi trebuie să susţină mediul antreprenorial, iar primul pas este să le oferim tuturor celor care fie au aplicat pentru aceste măsuri, fie sunt deja beneficiari, predictibilitate. Acum, la mai puţin de două săptămâni de la preluarea mandatului, mă bucur să anunţ că schema HoReCa este pe drumul cel bun, iar din 8.369 de antreprenori care au primit scrisoare de acceptare, 8.100 deja au trimis contractele semnate înapoi către minister, iar pe 14 decembrie începe procedura de plată. Anul acesta va fi plătită suma de 1 miliard de lei către antreprenorii din HoReCa, urmând ca la începutul anului viitor să fie plătită şi diferenţa de aproximativ 1,2 miliarde de lei, în conformitate cu numărul dosarelor depuse şi aprobate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

Politica