duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. O tânără din Slatina a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de către soț

O tânără de 32 de ani din Slatina a fost înjunghiată, vineri dimineață, de soțul său, care, mai apoi, a sunat la 112, spunând că și-a rănit, din joacă, soția, în zona toracelui. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că, de fapt, a avut loc un conflict spontan între cei doi soți. Aceștia au întocmit un dosar penal pentru violență în familie.  

”În dimineața zilei de 10 decembrie a.c., la ora 04:57, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Teslui, a sesizat prin apel unic de urgenţă 112, faptul că în timp ce se afla într-o locuință de pe strada Castanilor, din municipiul Slatina, împreună cu soția sa, din joacă, ar fi înjunghiat-o superficial în zona toracelui, solicitând un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, acesta și-ar fi lovit soția, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, la nivelul feței, provocându-i și o rană, cu un obiect tăietor-înțepător, la nivelul toracelui. Femeia, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, potrivit reprezentanților poliției.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Slatina pentru audieri și pentru emiterea pe numele acestuia a unui ordin de protecție provizoriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

Politica