sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Dolj achiziționează laptopuri și tablete pentru elevii din învățământul special

Consiliul Județean Dolj (CJ) a aprobat în ședința de joi un proiect care vizează dotarea celor trei instituții de învățământ special din Craiova, cu tablete cu acces la internet, dar și laptopuri necesare elevilor și profesorilor în învățământul online.

Astfel, conform președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, Școala Gimnazială „Sf. Mina”, Liceul „Beethoven” și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” vor beneficia prin prisma proiectului, de câteva sute de tablete și laptopuri.

„Am depus acest proiect pentru școlile noastre speciale, pentru tablete și laptop-uri. Într-un final am primit finanțare, avem și licitația în curs. Câteva sute de laptop-uri și tablete vor ajunge la copiii care sunt cu nevoi speciale la școlile respective”, a declarat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contribuția Unității Administrativ Teritoriale (UAT) în implementarea proiectului este de 15.208 lei, sumele care vor reprezenta cheltuieli conexe urmând să fie asigurate, de asemenea, din buget UAT.
Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni de la semnarea acestuia.

Politica