Săptămâna a început rău pentru naționalele de fotbal ale României. Echipa mare, condusă de Rădoi, a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial, în ciuda rezultatului pozitiv obținut împotriva celor din Liechtenstein. Eșecurile au continuat să apară și pentru reprezentativele mai mici, acolo unde lucrurile nu par să stea prea bine.
România U21 nu a reușit să facă față Italiei. Elevii lui Bratu au pierdut cu scorul de 4-2. Chiar dacă tricolorii mici s-au întors în Italia, acolo unde în 2019 au reușit performanța de a evolua în semifinala Campionatului European, lotul nu a mai fost același și nici prestația.
Selecționata U20 a României a disputat două meciuri amicale în noiembrie. Tricolorii s-au impus cu 2-1 în fața selecționatei din Polonia, dar au pierdut într-o manieră catastrofală meciul cu Italia, 7-0, la Sassuolo. Puștii lui Lobonț au fost umiliți, iar pentru italieni au marcat Vergani (1, 21), Oristanio (19, 35), Bove (33, 57), 21. Milanese (46).
România U19 a pierdut contra reprezentativei similare a Turciei, scor 1-4, într-o partidă care a avut loc marți, 16 noiembrie. Tricolorii au obținut calificarea la Turul de Elită, grație celor 6 puncte obținute în grupă. Clasamentul grupei: 1. Turcia 9p (9-3), 2. România 6p (7-4), 3. Letonia 3p (3-3), 4. San Marino 0p (1-10)
Marți seara, Gică Hagi a vorbit despre șansele României să ajungă, din nou, printre cele mai bune naționale din lume. „Regele” crede că generația din care face parte și fiul său poate face performanță, dar este nevoie de un plan bine pus la punct.
„Nu depinde de mine. Eu sunt doar unul dintre cei care iubesc România! Ca să faci acest proiect mare trebuie să-i aduci pe cei mai buni, care știu cu ce se mănâncă fotbalul. Avem tineri foarte talentați, dar trebuie să-i ajutăm. Pentru mine lucrurile sunt simple, trebuie să mergem pe proiectul câștigător. Dacă vrei să-ți fie bine în următorii ani, trebuie să muncești. Asta e mentalitatea mea. Ce trebuie să facem în următorii 10 ani? Nu spune nimeni! Nu am schimbat nicio generație! Părerea mea este că încă ne aflăm în construcție, încă nu s-a schimbat generația. Avem nevoie de un proiect prin care să construim o echipă mare, avem nevoie de viziune. Eu v-am zis ce gândesc. Restul nu depinde de mine. Eu sunt doar unul dintre cei care iubesc România. Ca să faci acest proiect mare trebuie să-i aduci pe cei mai buni, care știu cu ce se mănâncă fotbalul. Avem tineri foarte talentați, dar trebuie să-i ajutăm”, a spus Hagi, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT găzduită de emisiunea Liga Digisport.