Președintele Comisiei permanente pentru relația cu UNESCO, Mihai Weber, a vorbit despre includerea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul mondial UNESCO. Acesta spera ca anul viitor, valoarea operelor de la Târgu Jiu să fie recunoscute și la un alt nivel.
„Pentru patrimoniul românesc recunoscut de UNESCO, realitatea continuă să fie îngrijorătoare din mai multe motive: subfinanțarea, cadrul legislativ incomplet, personalul insuficient sau lipsa unor prevederi fac tot mai dificile demersurile de salvgardare și de promovare a acestuia. În calitate de președinte al Comisiei permanente pentru relația cu UNESCO, îmi revine sarcina de a intermedia relația instituțiilor de cultură din țara noastră cu UNESCO. Pentru mine, includerea Ansamblului monumental ”Calea Eroilor” în patrimoniul mondial UNESCO reprezintă o recunoaștere a universalității geniului care a fost Constantin Brâncuși. Din această postură, voi oferi experților și comisiei care se ocupă de dosarul Ansamblului monumental de la Târgu Jiu tot sprijinul pentru includerea acestuia în patrimoniul UNESCO”, a spus Mihai Weber.