O elevă de clasa a X-a din Râmnicu Vâlcea a fost agresată sexual pe o alee din apropierea liceului. Se pare că un bărbat de aproximativ 30 de ani i-ar fi ieșit în cale. i-ar fi ridicat fusta și ar fi pităit-o în zona intimă, conform adevărul.ro.
Speriată, tânăra s-a întors la şcoală şi a povestit prin ce a trecut. La faţa locului a ajuns imediat Poliţia, care a început să cerceteze cazul şi zona în care s-a produs infracţiunea considerată „agresiune sexuală”. „La data de 18 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona unui liceu din Râmnicu Vâlcea, o minoră ar fi fost agresată sexual de o persoană necunoscută. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea de verificări, persoana bănuită nu a fost încă identificată, minoră susţinând că cel în cauză ar avea în jur de 30 de ani şi că i-ar fi ridicat fusta, în timp ce fata se deplasa pe o alee din municipiu, în apropierea liceului. În continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu.