sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CE propune soluții la creșterea prețurilor la energie. Grupul PPE le consideră lipsite de ambiție, iar Marian-Jean Marinescu afirmă că piața este de fapt afectată de lipsa de claritate a Pactului Ecologic

Ca urmare a semnalelor de alarmă venite dinspre statele membre și cetățeni, Comisia Europeană a propus un set de măsuri care să atenueze efectele creșterii accentuate a prețurilor la energie electrică și la gaz natural.
În sesiunea plenară de la începutul lui octombrie, Comisia a prezentat în plenul Parlamentului European, primele măsuri pe care le-a luat în calcul pentru a sprijini populația cu venituri mici și industria să poată plăti costurile prea mari la energie.
La mijlocul acestei săptămâni, Comisia a comunicat oficial setul de măsuri pe care le propune statelor membre pentru a combate criza energetică, pe termen scurt și mediu.
Pe termen scurt, guvernele naționale au la îndemână câteva măsuri pentru a ajuta populația și industria să treacă mai ușor peste lunile de iarnă: compensarea temporară a facturilor, oferirea de vouchere sau preluarea unei părți din facturi pentru populația vulnerabilă, precum și oferirea de garanții pentru a evita debranșarea celor care nu-și pot plăti facturile. Pe lângă sprijinul direct către gospodării, fiecare stat membru poate reduce taxele pe energie. Efectele pot fi pozitive, dacă luăm în considerare că în medie, taxele (inclusiv TVA) reprezintă 41% din prețul final al electricității și 32% din prețul final al gazului natural pentru consumatorii casnici. În plus și tot temporar finanțarea energiei verzi poate fi eliminată din factura la energie și direcționată spre alte surse care pot asigura fondurile pentru energia regenerabilă.
În măsura în care reducerea prețurilor la energie vizează toți consumatorii, atunci nu este considerată ajutor de stat, iar guvernele pot sprijini industria astfel încât să evite creșterea excesivă a prețurilor bunurilor și serviciilor, care ar fi suportate până la urmă tot de către cetățeni.

Cea mai așteptată măsură a fost însă și cea tratată cu moderație de către Comisie. Achiziționarea comună de gaz natural, de către Uniune ar oferi o mai mare putere de negociere și ar permite cumpărarea gazului la prețuri mai mici. Cumpărarea la comun, de către Uniune a vaccinului antiCovid a fost un succes care a arătat că se poate și este deja privit ca un precedent care poate deschide mai multe uși. Însă, deocamdată Comisia doar analizează posibilele avantaje ale acestei propuneri.  
Comisarul pentru energie, Kadri Simson, venită să prezinte aceste măsuri în fața parlamentarilor din comisia pentru industrie și energie (ITRE), a fost mai degrabă nevoită să le apere în fața criticilor venite din partea marii majorități a membrilor ITRE.

Reprezentanta grupului PPE a catalogat pachetul de măsuri ca fiind necesar și binevenit, dar prea puțin ambițios. În primul rând, măsurile sunt gândite doar pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile, în timp ce familiile cu venituri medii sunt neglijate deși sunt la rândul lor puternic afectate de creșterea prețurilor la energie. Nici industria nu este suficient de protejată prin măsurile anunțate de Comisie, iar asta riscă să declanșeze creșteri în lanț ale prețurilor. Nu în ultimul rând, grupul PPE este nemulțumit și de abordarea prea vagă a soluției oferite de negocierea și încheierea colectivă a contractelor pentru gaze naturale, abordare care de fapt înseamnă amânare.
Marian Marinescu, membru PPE în comisia ITRE, a declarat în timpul dezbaterii că adevărata cauză a distorsionării pieței energiei este de fapt lipsa de claritate a Pactului Ecologic: „Nu combustibilii fosili sunt vinovați de creșterea prețurilor, câtă vreme state care se bazează considerabil pe producția de energie nucleară au aceeași problemă ca și restul statelor UE. Evident că energia regenerabilă este soluția pe termen lung. Însă  această criză este răspunsul imediat al pieței la lipsa de claritate a Pactului Ecologic. Aș vrea ca doamna comisar, din moment ce a aprobat Pachetul „Pregătiți pentru 55”, să îmi răspundă la două întrebări simple, la care însă Comisia nu a reușit să îmi răspundă până acum: care este necesarul de energie electrică pe care Comisia îl estimează pentru 2030 și care va fi mixul de energie pe care l-a prevăzut pentru 2030, în urma măsurilor pe care le-a propus prin pachetul Fit for 55%?”.
Răspunsul doamnei comisar Simson, care a anunțat că pentru 2030 ținta este ca 60% din mixul de energie să provină din surse regenerabile este pentru deputatul Marinescu cel mai bun exemplu al lipsei de claritate și de realism al măsurilor din Pactul Ecologic: „Bun, 60% din ce?”. Răspunsul doamnei comisar este cea mai bună dovadă că nici acum Comisia nu știe de câtă energie vom avea nevoie în 2030, nu știe din ce va fi format acel 60% mix de energie verde, din eolian, solar și nu știe din ce surse vor proveni restul de 40% energie neregenerabilă. Practic, Comisia nu știe mare lucru, deși tocmai trimite în PE o avalanșă de măsuri cuprinse în Pachetul Fit for 55%. Iar această neștiință s-a aflat și creează efecte în piață. Criza energetică la care asistăm arată că amatorismul Comisiei, devoalat odată cu prezentarea Fit for 55%  este deja cunoscut și speculat. Și acesta este doar primul efect al avansării unor ținte de mediu mult prea ambițioase, fără a ști cum le putem atinge și fără a avea la bază analize serioase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica