vineri, noiembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Adrian Mutu, out de la FCU Craiova! Șumudică, în pole position

Reghe a pus capăt aventurii nașului Mutu în Bănie. Șumudică îi pune condiții lui Mititelu pentru a veni în groapa cu lei.

Înfrângerea din derby i-a fost fatală lui Adrian Mutu. Nu doar rezultatul, ci și prestația elevilor săi, care au trimis primul șut în minutul 88, a contribuit la despărțirea de Briliant.

„Am făcut o primă repriză bună. Ne-am apărat bine. Apoi a venit acel moment de neatenție, la Diallo, și am primit gol. A urmat de eliminarea corectă a lui Compagno, n-am ce să comentez. Trebuie să ne revenim și s-o luăm de la capăt. În prima repriză am ajuns în preajma careului, dar n-am luat deciziile cele mai bune. Ne-am bătut practic singuri, pe o neatenție și acea eliminare. Motivația n-a fost punctul nostru forte. Eu am mulți jucători străini, e mai greu să le explic ce înseamnă acest derby, am mai spus-o și înaintea meciului. Eu nu țin de scaun, rămân la dispoziția conducerii. Încerc să-mi fac treaba profesionist, muncesc, nu-mi dau demisia. Eu cred că lucrurile se pot îndrepta. Suntem o nou promovată, lucrurile nu merg așa ca la echipele care sunt de ani de zile în Liga 1”, a spus Mutu după derby. Între timp, conducătorii nu au mai avut răbdare cu antrenorul care a obținut 9 puncte în 11 meciuri și l-au dat afară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit DigiSport, favorit să-l înlocuiască pe Adrian Mutu este Marius Șumudică, antrenor liber de contract. Rapidistul ar fi pus și o condiție: aducerea lui Marian Copilu în funcția de președinte al clubului, poziție ocupată acum de Marcel Pușcaș. Marius Șumudică ar putea accepta propunerea lui Adrian Mititelu din mai multe motive: în primul rând, antrenorul vrea să demonstreze că cei de la CFR Cluj au greșit atunci când l-au demis și, totodată, Șumi are ocazia să antreneze o echipă cu o galerie pe gustul lui. Tehnicianul a fost mereu un iubitor al ultrașilor.

În același timp, Marius Șumudică ar avea ocazia să antreneze echipa rivală a clubului patronat de Mihai Rotaru. Finanțatorul de la CS Universitatea și antrenorul dorit de Mititelu sunt buni prieteni, dar Șumudică nu a primit credit din partea lui Rotaru.

Politica