sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiu la secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. A fost activat planul roșu și planul alb de intervenție

UPDATE: După ce anterior șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei, a anunțat că sunt nouă persoane decedate, procurorul care se ocupă de caz a anunțat că ar fi de fapt șapte pacienți care și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. De asemenea, și ministrul Internelor, Lucian Bode, a anunțat că sunt șapte persoane care au murit.

„A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Au venit colegii de la Institutul de Criminalistică, urmează să identificăm tot ce se poate identifica. Din informațiile pe care le am, avem 7 decedați, urmează să se facă identificarea, să sperăm că nu crește numărul decedaților. Cel mai probabil se va dispune o expertiză să vedem cauzele, dacă pot fi imputate unei persoane sau nu. (…) Nu toți decedații au fost găsiți pe paturi, nu erau toți arși, unii au murit intoxicați cu fum. Din câte știu, o persoană de pe-aici a dat informația că sunt trei decedați la Spitalul Județean, dar de fapt este doar unul”, a declarat Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în incendiu au ars calculatoarele și nu a existat o evidență clară a tuturor persoanelor internate. Doi pacienți fuseseră deja transferați, iar cei care nu i-au găsit au transmis informația că ar fi decedat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din 10 pacienți aflați în secția ATI Covid a spitalului, nouă sunt decedați, potrivit șefului ISU Constanța, Constantin Amarandei. El a spus că nu au fost găsite victime în alte zone ale spitalului.

Toți ceilalți pacienți au fost evacuați și sunt transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență, la Spitalul de Pneumoftiziologie și la Spitalul Militar.

Mai multe echipaje de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa sunt trimise la Constanţa pentru a ajuta la stingerea incendiului.

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Focul a izbucnit la secția de terapie intensivă. A fost activat planul roșu și planul alb de intervenție, potrivit publicației locale Ziua de Constanța.

Se încearcă evacuarea cât mai rapidă a pacienților care erau în secție. Intervenția este dificilă pentru că în ATI sunt pacienți care nu se pot deplasa singuri.

În fața unității sanitare au fost aduse paturi de terapie intensivă și mașini de terapie intensivă, care sunt construite special pentru astfel de situații.

De asemenea, pompierii au anunțat că au instalat un spital mobil pentru triajul pacienților. Toți pacienții trec prin acel spital mobil, le este evaluată starea de sănătate, iar medicii decid dacă rămâne la fața locului pentru îngrijiri sau dacă este trimis urgent la alt spital.

Pompierii de la ISU Constanța sunt la fața locului echipaje cu autoscară pentru a stinge incendiul și pentru a salva persoanele care se află în unitatea sanitară.

Dacă situația o va impune, vor fi chemați de acasă și alți pompieri, informează digi24.ro

Un dosar penal a fost deschis pentru ucidere din culpă.

Cauza va fi cercetată de procurorii de la Parchetul Tribunalului Constanța.

Polițiști și criminaliști au plecat de la București spre Constanța, unde vor face ancheta alături de procurorii constănțeni. Vor face cercetare la fața locului și vor lua probe. Aparatele medicale vor fi ridicate pentru expertiză, pentru a se vedea dacă a fost o defecțiune tehnică sau o eroare umană. 

Foto: IGSU

Politica