marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Barurile şi restaurantele din Malta acceptă numai persoanele complet vaccinate

Barurile şi restaurantele din Malta vor putea să restricţioneze intrarea şi să accepte numai persoanele complet vaccinate începând cu 9 octombrie, a declarat ministrul Sănătăţii Chris Fearne.

Barurile şi restaurantele care limitează accesul la deţinătorii de certificate de vaccinare vor putea fi deschise până mai târziu, li se va permite alăturarea meselor şi servirea la bar, a precizat ministrul maltez al Sănătăţii.

Unităţile care nu doresc să restricţioneze intrarea pot continua să funcţioneze în conformitate cu restricţiile de sănătate publică existente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Malta este una dintre cele mai vaccinate ţări din lume, peste 90% din populaţia eligibilă fiind complet vaccinată. Vârstnicii şi cetăţenii vulnerabili primesc rapelul la vaccinul anti-Covid.

 De asemenea, Malta va relaxa începând de vineri restricţiile pentru persoanele vindecate de COVID-19 care sunt eligibile numai pentru o singură doză de vaccin.

Malta permite intrarea liberă doar călătorilor complet vaccinaţi care deţin o formă recunoscută a certificatului de vaccinare, potrivit Agerpres.

Oricine nu se califică trebuie să stea 14 zile în carantină la un hotel recunoscut de stat şi să plătească 100 de euro (117 dolari) pe noapte înainte de a i se permite intrarea în ţară.

Politica