duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Insula Creta, zguduită de replici seismice a doua zi după cutremurul de 5,8

Cea mai puternică dintre replici a avut magnitudinea 5,3 și s-a produs marți, la ora locală 7.48, conform Institutului de geodinamică al Observatorului din Atena, în timp ce premierul grec Kyriakos Mitsotakis, originar din Creta, se pregătea să se deplaseze la faţa locului, a informat AFP, preluată de Agerpres.

Creta a fost zguduită de noi replici seismice, marți, 28 septembrie, la o zi după cutremurul soldat cu moartea unui bărbat şi 11 răniţi, precum şi cu pagube materiale care au lăsat numeroase persoane fără adăpost.

Potrivit rezultatelor unei inspecţii preliminare, aproximativ 1.000 de clădiri au fost avariate de cutremurul de luni, care a avut epicentrul la o adâncime de 10 km, în apropierea micului oraş Arkalochori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la acest moment, a fost consemnat decesul unui muncitor în construcţii, care lucra într-o biserică al cărei acoperiş s-a prăbuşit, iar 11 persoane au fost spitalizate, majoritatea cu fracturi.

Autorităţile au instalat corturi şi au mobilizat zeci de camere de hotel pentru a adăposti sutele de persoane ale căror case au fost considerate prea periculoase pentru a locui în continuare în ele.

Foto: Facebook


Politica