joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Forțele de ordine oltene, alături de elevi la început de an școlar

375 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat, luni, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Olt, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

„Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru noi. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale forțelor de ordine.

Polițiștii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învățământ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, polițiștii intensifică activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19”, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Olt.

Totodată, vor fi controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Nu în ultimul rând, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

„Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare și să intervină ori de câte ori este nevoie.

Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!”, se mai arată în comunicatul emis.

Politica