50 de milioane de euro vor fi investiți în dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din Mehedinți. 20 de milioane euro din suma totală îi revin municipiului reședință de județ.
„S-a semnat unul dintre cele mai mari contracte pe fonduri europene pentru reabilitarea rețelei de apă și canal din județul Mehedinți.
Valoarea totală a proiectului este de 50 milioane euro, iar aproximativ 20 milioane euro revin municipiului Drobeta Turnu Severin.
Se vor realiza: 7 kilometri reabilitare rețea apă potabilă; 1 kilometru extindere rețea apă potabilă; 5.844 de contoare noi de apă cu citire la distanță; 5.165 de cămine noi; 12 kilometri reabilitare rețea de canalizare ape uzate menajere; 5 kilometri extindere rețea de canalizare; racorduri noi la consumatori; stații de pompare a apelor uzate; branșamente noi”, a anunțat Marius Screciu, primarul din Drobeta Turnu Severin.
Tot prin acest proiect va fi înlocuită și conducta de aducțiune din fluviul Dunărea, care din anii ’60 nu a mai fost reabilitată, după cum a menționat edilul.
„Este o investiție extrem de utilă care va aduce un aport important în ceea ce privește confortul cetățenilor și le va îmbunătăți automat calitatea vieții”, a conchis Screciu.