miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiile forestiere se extind şi fac victime, în Bulgaria

Doi silvicultori şi-au pierdut viaţa şi un altul a fost rănit, miercuri, în Bulgaria, în timp ce luptau împotriva incendiilor forestiere care s-au extins în această săptămână, potrivit unui anunţ al ministerului de interne de la Sofia.

Cei doi silvicultori au murit după ce au fost prinşi de un incendiu care a izbucnit în apropierea unui sat din regiunea Sandanski (sud-vest) miercuri dimineaţă.

Patru case au fost distruse de flăcări miercuri într-un alt incendiu din regiunea Starosel (centru), unde armata a trimis un elicopter pentru a ajuta pompierii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt elicopter, vehicule ale armatei şi pompieri se luptă de marţi cu un incendiu de amploare la poalele lanţului muntos Stara Planina din regiunea Karlovo (centru).

Cel puţin şase case şi o fostă şcoală au ars din temelii luni, după ce un incendiu a afectat un sat din regiunea Kyustendul (vest).

Bulgaria s-a confruntat cu un val de căldură săptămâna trecută, iar luni serviciile meteo au emis o alertă de avertizare cod roşu privind canicula în cea mai mare parte a ţării, scrie agerpres.ro

În ultimele zile s-au înregistrat până la 200-240 de incendii pe zi, a declarat miercuri şeful pompierilor Nikola Nikolov pentru televiziunea publică BNT. Potrivit acestuia, 93% dintre aceste incendii au fost declanşate de activităţi umane şi s-au răspândit rapid, fiind favorizate de căldură, secetă şi vânt.

În această perioadă, incendii de amploare afectează Grecia, Turcia şi Macedonia de Nord. 

Politica