sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Video/Bărbat decedat la o sondă din Brădești


Un băbat de 54 de ani din comuna Stoina, județul Gorj a decedat marți după ce o rampă de pe platforma unei sonde a căzut peste acesta. Accidentul de muncă s-a produs în Dolj. Echipajele SMURD au încercat în zadar manevre de resuscitare asupra bărbatului, care a fost declarat decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de siguranță în muncă, la fața locului fiind prezenți și reprezentanți ai ITM.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii secţiei şi un criminalist din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi, fiind   identificat un bărbat de 54 de ani, din comuna Stoina, sat Păișani, judeţul  Gorj, care se afla în stare de inconştienţă.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul rampa de încărcare de pe o platformă a unei sonde amplasată pe raza comunei Brădeşti, s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste bărbatul în cauză. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, fără rezultat însă, fiind declarat, din păcate, decesul acestuia.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, fiind dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea  cu exactitate a cauzei decesului.
Totodată au fost informaţi şi reprezentanţi din cadrul I.T.M Dolj.
Cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, conform IPJ Dolj.

Politica