Meciul cu Argentina de sâmbătă, 3 iulie, de pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, a fost ultimul meci în tricoul frunzei de Stejar pentru pilierul Ionel Badiu. Cu 25 de selecții pentru România, debutul făcându-l în 2014 într-un meci cu Rusia la IRB Nations Cup, pilierul în vârstă de 31 de ani a ales să pună capăt carierei sportive din cauza numeroaselor accidentări.
Reporter: Ultimul meci pentru România. Cum a fost?
Ionel Badiu: Incredibil, nu-mi imaginam că o să iasă atât de bine, cred că ne-am propus să jucăm atât de bine, să facem o apărare bună tocmai în ideea de a reuși un rezultat acceptabil. Toată lumea se gândea la o diferență mare de puncte având în vedere faptul că Argentina a venit cu cea mai bună echipă aici, mulți se temeau de rezultat, însă noi am știut că doar de noi depinde cum se va termina acest meci. Pentru mine a fost cu atât mai special cu a fost incredibil să jucăm aici, să revenim acasă, să avem un public extraordinar și un asemenea adversar. Ce mi-aș fi putut dori mai mult pentru ultimul meci?
Rep.: Cum a fost lupta în prima linie?
I. B.: Foarte greu, este cred cel mai greu meci pe care l-am jucat, au mai fost meciuri grele, cel cu Samoa, de exemplu, însă acesta a fost de departe cel mai greu. Argentinienii sunt foarte fizici, rapizi, era foarte greu să ții pasul cu ei, iar o mică neatenție în apărare ne costa puncte. În plus, sunt foarte pasionați, joacă cu inima și simți această extraordinară motivație a lor.
Rep.: Este presiunea mai mare când intri de pe bancă?
I. B.: În meciul acesta a fost o presiune uriașă, cu atât mai mult cu cât am intrat la pauză. A fost greu în prima repriză, băieții au jucat foarte bine, presiunea era pe noi, cei care intram să facem din primul moment un joc la fel de bun și să căutăm victoria pentru că am văzut că se poate. Partea dificilă când intri la pauză și nu în cursul meciului, este că revenim din vestiare, unde antrenorul îi ceartă pe jucători ca să zic așa, încearcă să-i introducă în meci și știam că argentinienii vor ieși extrem de motivați în a face o repriză a doua mult mai bună decât prima. În plus, emoțiile erau mai mari pentru că mă gândeam că va fi ultimul meu meci alături de băieți.
Rep.: Ați simțit din teren încurajarea publicului?
I. B.: Da, am auzit totul, la fiecare acțiune, la fiecare balon, suporterii din tribune au fost cei care ne-au dat mai mult curaj. Publicul a fost foarte fain, de mult timp nu am mai simțit atmosfera aceasta frumoasă. Mai este acel sentiment că ai intrat în rândul lumii bune, joci un meci cu o echipă de top, pe un stadion de top, cu un public nemaipomenit, iar toate astea te obligă să joci la un alt nivel. Dincolo de toate discuțiile, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf este locul nostru, chiar simți că e acasă.
Rep.: Ce ne-a lipsit?
I. B.: Cred că meciul acesta s-a decis la detalii, poate că dacă am fi stat un pic mai bine la disciplină și am fi avut și un pic de șansă de a marca, pentru că ocazii ne-am creat, mă gândesc acum la acțiunea lui Florin Surugiu care s-a oprit la o palmă de terenul de țintă, am fi reușit să câștigăm. Pentru noi rezultatul e istoric, dacă știi cine e Argentina și ce rezultate a avut în ultimii doi ani și dacă te uiți că unii dintre băieții noștri au avut 6 meciuri în campionatul României și adversarii câte 25 de meciuri în TOP 14 și o finală jucată.
Rep.: De ce ai luat decizia de a retrage acum?
I. B.: Fizic a devenit foarte greu pentru mine, am avut și câteva accidentări, genunchiul drept mă doare foarte tare, mi-a fost foarte greu să mă antrenez aceste zile cu echipa. Sezonul în Franța s-a terminat de două, trei săptămâni, am stat, m-am odihnit însă durerile sunt în continuare foarte puternice. În plus, am nevoie de mai mult timp pentru mine, pentru familie, nu-mi doresc să duc cariera sportivă până la uzura completă. Vreau să las locul celor mai tineri, mai motivați. Am vorbit și la echipa de club, Valence Romans Drome, mai aveam un an de contract cu ei, însă le-am explicat situația. Nu mai pot trage fizic de mine, e din ce în ce mai greu.
Rep.: Ce vei face?
I.B.: Am terminat specializarea Kineto, am făcut practică în Franța și o să mă axez pe partea de recuperare. Rămân aproape de sport, însă dintr-o altă perspectivă. Ne vom întoarce la Carcassonne unde am și jucat pentru a fi și mai aproape de părinții soției care locuiesc la Castres.
Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire la echipa națională pentru tine?
I. B.: Finala cu Georgia, în 2017, când am câștigat Rugby Europe Championship. Am mai fost și alte momente, însă acel meci rămâne pentru mine unic.
Rep.: Și pentru că vorbim de amintire, mai ții minte cum a fost debutul?
I. B.: În 2014, cu Rusia, la IRB Nations Cup. Îmi amintesc că era o căldură sufocantă, am jucat tot aici pe Arc și am fost în teren toate cele 80 de minute. Am câștigat foarte greu meciul și îmi amintesc cât de mândru și bucuros eram pentru că îmi dorisem de foarte mulți ani să ajung să evoluez pentru România și în sfârșit, s-a întâmplat.
Rep.: Cum ai caracteriza în trei cuvinte faptul că ai jucat pentru România?
I. B.: O mare mândrie având în vedere că am început rugbyul târziu, apoi o satisfacție pentru că am ajuns să joc alături de cei pe care i-am văzut întâi la televizor și aveau deja o carieră, și o responsabilitate pentru că trebuie să lași ceva în urma ta pe care cei mici, care vin acum din urmă, să poată construi. Mi-aș fi dorit un număr mai mare de selecții însă, din păcate, cluburile la care evoluam nu mi-au permis revenirea la echipa națională. Mi-aș fi dorit și o prezență la Cupa Mondială, la cea din 2015 am fost accidentat, nu am prins lotul și la cea din 2019, am fost descalificați. Aș fi putut să-mi fixez acum un obiectiv de a ajunge la ediția din Franța, însă fizic nu mai puteam. Oricum, privind în urmă pentru mine a fost incredibil să fiu la echipa națională și am gravat în minte și-n inimă tot ce am trăit aici. Voi rămâne aproape de băieți, voi fi suporterul lor numărul 1, îi voi încuraja și îi voi susține, mai ales în momentele grele pentru că am trecut împreună peste multe dintre ele.
sursa: frr.ro
