luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Tentativă de omor de faţă cu poliţiştii, în Băbeni

Un localnic din Băbeni – Vâlcea s-a trezit la poarta casei, luni seara, în jurul orei 22.10, cu trei bărbaţi înarmaţi cu securi şi cuţite. Din faţa porţii aceştia au început să urle şi să profereze ameninţări cu moartea. Ca să-l determine pe proprietar să iasă din casă, au început să lovească poarta cu securile şi cuţitele, provocând teroare minute în şir, până a venit Poliţia la faţa locului.

”În seara zilei de 21.06.2021, în jurul orei 22,10, inculpaţii, fiind înarmaţi cu obiecte tăietoare, respectiv securi şi cuţit, s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate, din or. Băbeni, jud. Vâlcea, proferând ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate, în timp ce se aflau în stradă, în dreptul imobilului acesteia, manifestând un comportament violent, prin lovirea porţilor de acces în curtea imobilului, spre a o determina pe persoana vătămată să iasă din curte şi a o agresa, comportament care s-a manifestat pe o durată de aproximativ 10 minute, până când la faţa locului şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Sursa citată a mai precizat că, poliţiştii martori la înjunghiere nu au mai apucat să intervină decât prea târziu, când deja violenţele escaladaseră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În aceste împrejurări, după ce persoana vătămată, pe fondul conflictului generat de inculpaţi, a lovit cu pumnul pe unul dintre aceştia, un alt inculpat (cel reţinut), s-a îndreptat în fugă către persoana vătămată, fiind înarmat cu un cuţit cu care i-a aplicat acesteia, din faţă, o lovitură în zona abdominală, actul de violenţă având un caracter spontan, executat cu rapiditate, spre surprinderea lucrătorilor de poliţie, care nu au putut împiedica agresarea victimei, care a suferit o plagă penetrantă înjunghiată, fiindu-i pusă în primejdie viaţa”.

Cei trei agresori au fost reținuți de polițiști pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice iar unul dintre ei este cercetat penal şi pentru tentativă de omor, motiv pentru care acesta a fost iniţial reţinut, iar apoi arestat preventiv.

Faţă de doi inculpaţi s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 iunie 2021, iar cu privire la inculpatul arestat preventiv, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă, mai arată sursa citată.

De asemenea, li s-a atras atenţia că dacă nu respectă obligaţiile care le revin, riscă arest la domiciliu sau arest preventiv.  

Ancheta a fost derulată de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, al IPJ Vâlcea.

Politica