Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar penal în care se investighează „in rem” fapte de abuz în serviciu în cazul uciderii ursului Arthur.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de cercetare pentru suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000, în legătură cu modalitatea în care au fost emise toate documentele aferente procedurii de derogare pentru unele specii de animale sălbatice, în contextul uciderii, în luna martie, a unui exemplar din specia urs brun, din aria protejată Oituz – Ojdula.
„Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva vreunei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe pentru a se stabili dacă fapta intră sau nu intră sub incidenţă penală”, menţionează procurorii anticorupţie.
Organizaţia Agent Green şi VGT au condamnat săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie, la Ojdula (judeţul Covasna), pentru a-l împuşca.
„Arthur avea vârsta de 17 ani şi a fost cel mai mare urs observat în România şi probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600, care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prinţul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prinţul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul şi să îşi ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăţa pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împuşcat ursul greşit”, a spus Gabriel Paun, preşedintele Agent Green.
Activiştii de mediu susţin că, în realitate, prinţul nu a omorât ursul-problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii şi care nu venise niciodată în apropierea localităţilor, scrie agerpres.ro
„Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulţi ani de rangerul Agent Green din zona respectivă şi era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic şi neobişnuit cu prezenţa omului şi sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130”, precizează sursa citată.
Conform Agent Green, ursul brun este o specie strict protejată de legislaţia Uniunii Europene (UE) şi de Convenţia de la Berna, iar derogările sunt excepţii care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunţită a situaţiei, metoda letală fiind ultima soluţie atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eşuat şi ursul-problemă pune în pericol vieţi omeneşti şi gospodării.