Carburanții s-au scumpit accelerat în ultimele luni, ca urmare a creșterii prețului petrolului. Șoferii lasă acum la pompă cu un leu mai mult față de cât lăsau în aprilie, anul trecut, pentru un litru de benzină, care a trecut iar de 5,5 lei. Scumpiri au fost și la motorină.
Anul trecut, în luna aprilie, un litru de benzină costa 4,51 de bani, iar cel de motorină era 4,71 de bani. La un an distanță, la pompă se înregistrează o creștere de 22% în cazul benzinei și de 14,8% în cazul motorinei. Asta înseamnă că un șofer plătește pentru un litru de benzină 5,50 de bani, iar pentru un litru de motorină aproximativ 5,42 de bani.
Șoferii spun că resimt creșterea prețurilor la carburanți și unii se gândesc să renunțe la mașină, cu atât mai mult cu cât și vremea se încălzește, scrie Digi24.
„Creșterea prețului carburanților din România trebuie pusă pe seama avansului prețului petrolului de la nivel mondial care crește de la o lună la alta. Anul trecut pe vremea aceasta petrolul era undeva la 22 de dolari, acum este undeva la 65 de dolari”, explică analistul economic Adrian Negrescu.
Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți al Comisiei Europene, românii plătesc, în continuare al doilea cel mai mic preț din Europa la benzină și motorină, după bulgari. Scumpiri ale carburanților au avut loc și în alte state din Uniunea Europeană, chiar dacă gradul de utilizare a şoselelor de pe continent este, în medie, cu 30% sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei.