sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Pârtiile de la Voineasa, deschise pentru turiști și de Paște

De sărbătorile pascale, există șanse mari ca turiștii să schieze la Voineasa, Transalpina Ski Resort fiind singurul domeniu schiabil din România unde se poate schia până în luna mai. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, spune că administratorii fac demersuri pentru ca  telegondolele și teleschiul să funcționeze și vara, pentru cei care vor să admire frumusețile locului, de pe creasta munților.

„Transalpina Ski Resort, unul dintre cele mai frumoase domenii schiabile din România, oferă celor care aleg să viziteze stațiunea Voineasa numeroase motive de bucurie, peisaje de un farmec aparte și aerul pur, bun pentru sănătate. Am întâlnit aici tineri implicați, cu sufletul frumos, care fac un lucru extrem de important: au grijă ca turiștii să se simtă bine, la noi, în județul Vâlcea! Iar eu mă voi preocupa ca acești oameni să beneficieze de tot sprijinul legal pentru a-și putea derula cât mai bine activitatea”, a spus Constantin Rădulescu.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea este preocupat și de dezvoltarea zonei din comuna Voineasa și deja a purtat discuții în această direcție cu primarul Gabril Năstăsescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am discutat cu primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu, despre posibilitatea amenajării unui drum prin pădure, care ar însemna enorm pentru dezvoltarea zonei”, a mai spus Rădulescu.

Politica