Acuzații de abuz în serviciu la Primăria Călărași, Dolj. Vizați ar fi fostul primar, Vergica Șovăilă, un consilier al acestuia și un funcționar al Primăriei. Aceștia nu ar fi plătit angajații pentru orele lucrate peste program.
Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice Dolj au făcut trei percheziţii domiciliare în comuna Călăraşi, care aparţin unor bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
„Din cercetările efectuate, poliţiştii de la economic au stabilit faptul că, în perioada 2017 – 2020, mai mulţi funcţionari ai unei instituţii publice nu ar fi fost pontaţi în mod corespunzător, fiindu-le astfel produse prejudicii.
În urma percheziţiilor desfăşurate la trei bărbaţi de 72, 64 şi 28 de ani, din comuna Călăraşi, poliţiştii au ridicat documente ce pot constitui mijloace materiale de probă în cadrul dosarului penal.”- IPJ Dolj
Poliţiştii de la economic continua cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare.
La percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.