duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Toţi pasagerii care ajung cu avionul în SUA vor intra în carantină

Joe Biden, a anunţat joi că o orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină, notează AFP, citat de Agerpres. Măsura face parte din planul de luptă împotriva COVID-19 prezentat de preşedintele Joe Biden.

Mai mult, pasagerii trebuie să prezinte şi un test negativ.

Întrebat despre obiectivul său afişat de 100 de milioane de vaccinări în 100 de zile este ambiţios, el a reacţionat ferm: „Când l-am anunţat, toţi aţi spus că nu va fi posibil. Haide, nu vorbiţi serios!”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, purtare măştii este obligatorie pe aeroporturi şi în unele mijloace de transport în comun.

Acelaşi plan de luptă împotriva COVID-19 cuprinde şi accelerarea campaniei de vaccinare şi creşterea numărului de teste. Totul s-ar baza pe ştiinţă, nu pe politică, a spus Biden care a criticat administraţia Trump pentru modul în care a gestionat pandemia.

Joe Biden le-a lansat americanilor provocarea de a purta mască în următoarele 100 de zile, pentru că 50.000 de vieţi ar putea fi salvate de acum până în aprilie prin purtarea măştii.

„Planul nostru începe cu o campanie agresivă, sigură şi eficientă de vaccinare pentru a ne atinge scopul de a administra 100 de milioane de doze în primele 100 de zile de mandat. Vom face tot ce vom putea pentru a vaccina gratis cât mai mulţi oameni şi pentru a înfiinţa mai multe centre de vaccinare, pentru a mobiliza mai multe echipe medicale care să vaccineze, vom mări stocurile de vaccinuri şi le vom livra cât mai rapid”, a spus preşedintele SUA.

Politica