Sute de kilograme de haine și încălțăminte second-hand au ars în această seară într-un magazin situat pe strada Unirii din Slatina. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Unirii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin de articole second-hand.
La sosirea echipajelor, ardeau mocnit textile și încălțăminte, cu degajare mare de fum.
Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp, fiind afectate aproximativ 500 de kilograme de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, potrivit ISU Olt.
Pompierii spun că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric.