sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Elevii care participă la cursurile online fără a avea camera video pornită nu pot primi absențe

Elevii care stau la ore fără camera video, dar comunică cu profesorii și răspund solicitărilor acestora, nu pot fi considerați absenți, potrivit unui ordin de ministru care a intrat în vigoare în urmă cu câteva zile.

Prin urmare, potrivit acestei modificări/precizare făcută prin ordin de ministru, dacă elevul stă la ore fără camera video pornită și nu “răspunde cerințelor cadrului didactic”, poate fi considerat absent, dacă răspunde și comunică cu profesorul, nu poate fi considerat absent la ora de curs, scrie edupedu.ro

De asemenea ordinul introduce în acest punct și mecanismul prin care pot fi motivate absențele de la școala online. Este vorba despre o simplă cerere chiar de la elev, dacă e major, sau de la părinte în cazul minorilor. Evident, aceasta trebuie să conțină justificarea absenței elevului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe de altă parte, profesorii le pot pune absenţe elevilor care nu îşi deschid camera video la orele în care urmează să fie evaluaţi. Măsura a fost adoptată pentru a evita eventuale tentative de fraudă.

„Cel mai probabil se va realiza o evaluare separată pentru elev, va fi reprogramată la o dată la care va putea să-și pornească camera, sau va fi gândit un alt mod de evaluare pentru elevul respectiv, ținând cont că este o situație specială. Profesorii pot găsi diferite medote de evaluare, care să răspundă nevoilor clasei respective”, spune Rareș Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Nu în ultimul rând, dacă un elev nu poate participa la o oră de curs din cauza unor probleme tehnice, (lipsa temporară internetului, de pildă) absenţa se poate motiva în baza unei cereri scrise din partea părintelui.

Politica