Primarul orașului Râmnicu Vâlcea a cerut ca reprezentanții Sport Club Municipal (SCM) Râmnicu Vâlcea să dea explicații cu privire la activitatea clubului. Această solicitare a fost făcută în vederea lămuririi tuturor aspectelor legate de gestionarea activităţii SCM. Bugetul alocat clubului municipal se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, programată în această săptămână.
„Mircia Gutău a dispus ca reprezentanţi ai conducerii acestui club să prezinte toate documentele şi informaţiile solicitate în cadrul întrunirilor comisiilor de specialitate premergătoare şedinţei de Consiliu Local programată în 16 decembrie. Astfel, toţi consilierii locali vor avea posibilitatea de a adresa întrebări privind activitatea SCM, primind răspunsuri documentate din partea responsabililor clubului. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare pe luna decembrie a Legislativului local figurează, printre alte puncte de mare importanţă, raportul şi proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.
La începutul lunii decembrie, primarul Mircia Gutău a făcut un apel către conducerea Sport Club Municipal, pentru a nu intra în polemici pe tema funcţionării acestei structuri sportive.
„În contextul controverselor apărute în ultima perioadă în diverse medii şi din dorinţa de a nu crea în mod artificial tensiuni ce pot prejudicia Sport Club Municipal, angrenat la acest moment în importante competiţii de anvergură internaţională, fac un apel la conducerea SCM să nu mai intre în polemici pe tema funcţionării acestei structuri sportive. În perioada următoare, îi voi invita la dialog pe toţi contestatarii SCM pentru a le demonstra, documentat, modul de funcţionare a clubului, de la înfiinţare şi până în prezent. Precizez că Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a dat întotdeauna dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte modul de alcătuire a bugetului şi cheltuielile efectuate de către SCM, dovadă şi faptul că multe dintre documentele vehiculate în prezent în spaţiul public au fost furnizate la cerere, de către Municipalitate, în baza Legii nr. 544/2001 privind transparenţa decizională. În spiritul aceleiaşi transparenţe, voi informa opinia publică asupra demersurilor ce urmează a fi făcute pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de Sport Club Municipal”, a fost mesajul primarului.