sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Număr crescut al infecțiilor cu SARS-CoV-2. Oltenii, în continuare sancționați pentru nerespectarea normelor sanitare

Cazurile de infectare cu noul coronavirus este în continuă creștere la nivelul județului Olt, Grupul de Comunicare Strategică raportând alte 119 cazuri pozitive în rândul oltenilor, în ultimele 24 de ore. Incidența înregistrată la 14 zile este de 1,76 cazuri la mia de locuitori, iar numărul total al persoanelor care au contractat virusul Covid-19 a ajuns la 7.285. Cu toate că autoritățile locale și județene atenționează cetățenii cu privire la importanța respectării măsurilor de protecție anti-COVID, aceștia ignoră atenționările forțelor de ordine și se expun riscului de infectare. În ultimele două zile, aproape 250 de polițiști au acționat în cadrul a 16 acțiuni punctuale, organizate pe raza județului Olt, în special în localitățile unde rata de infectare cu virusul Covid-19 este mai ridicată, potrivit olt-alertl.ro. Astfel, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.500 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Totodată, au fost verificate și mijloacele de transport în comun, fără a fi neglijate verificările privind respectarea măsurii izolării sau carantinării și respectarea condițiilor de deplasare în intervalul 23:00-05:00.

„Aproximativ 1.400 de persoane au fost legitimate și verificate, în ultimele 24 de ore, iar în cadrul activităților, polițiștii olteni au controlat 295 de mijloace de transport persoane”, a menționat purtătorul de cuvânt IPJ OLT, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Polițiștii olteni au verificat aproximativ 175 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea condiţiilor de organizare, a măsurilor de protecție specifice, a condițiilor de funcţionare şi a limitărilor de program, astfel încât răspândirea efectelor noului coronavirus să fie limitată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica