sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Guvernul a aprobat strategia de vaccinare anti-COVID-19

Guvernul a aprobat strategia de vaccinare anti Covid-19 în Romania. Hotărârea de guvern stabilește care sunt categoriile prioritare la vaccinare: angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie”. 

Executivul vrea să imunizeze 70 la sută din populație, adică exact pragul la care, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, campania s-ar dovedi eficientă.

Este important de știut că vaccinarea este gratuită și voluntară. Vor exista centre în fiecare judet și în Capitală, dar și echipe mobile, a anunțat ministrul Sănătății.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit actului normativ, campania de vaccinare care va începe odată ce va fi pus la dispoziţie un vaccin.

„Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptată, au fost stabilite grupurile prioritare: personalul din domeniul Sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii-cheie, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii”, a declarat șeful Cancelariei, potrivit Agerpres.

În cea de a doua fază, dozele vor ajunge la populație.

 „Estimarea este că, în prezent, 70% din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare. Este un act normativ care pregăteşte această campanie de vaccinare”, a declarat Ionel Dancă.

Guvernul face apel pentru sprijinirea campaniei de vaccinare.

„Guvernul României (…) face un apel către toate instituţiile implicate, dar şi către societatea civilă, către specialişti, ca, în dezbaterea publică, să sprijine această campanie de vaccinare pentru că aceasta reprezintă singurul remediu, pentru a pune capăt epidemiei de COVID-19. Trebuie evitate politizările pe acest subiect, pentru că în joc sunt viaţa şi sănătatea românilor şi chemăm alături în această campanie de vaccinare toţi specialiştii în domeniu”, a mai spus şeful Cancelariei.

Strategia de vaccinare a fost elaborată de Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Documentul stabilește are la bază atât analiza situației de la nivelul național și european a răspândirii SARS-CoV-2, cât și analiza situației cazurilor grave și respectiv a mortalității generate de COVID-19.

Strategia stabilește întregul proces și lanț de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanțului de frig, monitorizarea siguranței și eficacității și managementul deșeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România.

Politica