luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Primele cazuri de coronavirus în rândul nurcilor de fermă, în Polonia

Primele cazuri de coronavirus la nurci au fost confirmate în Polonia, anunțul fiind făcut de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Gdansk.

Într-un comunicat, cercetătorii de la universitate au transmis că agentul patogen a fost descoperit la o fermă din regiunea Pomorskie din nordul Poloniei. Opt din cele 91 de animale de la fermă verificate au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit acestora, rezultatele obţinute sugerează că este posibil ca virusul să fi fost transmis de la om la nurci.

Este prima dată când sunt depistate cazuri de coronavirus în rândul acestor animale în Polonia, mare producător de blană de nurcă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Infecţii în rândul nurcilor au fost confirmate anterior în alte ţări europene, printre care Suedia şi Danemarca.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Gdansk au mai precizat că vor mai testa nurci în regiune, iar rezultatele sunt aşteptate într-o săptămână sau două, scrie Agerpres care citează DPA şi Reuters.

Polonia a anunţat marţi peste 10.000 de noi cazuri de coronavirus şi 540 de decese în ultimele 24 de ore. Bilanţul total a ajuns la peste 909.000 cazuri şi 14.300 de decese.

Politica